De câte ori n-aţi auzit vreo colegă, vreo cunoştinţă murmurând sau chiar dv. aţi spus: „Eu, subliniez acest eu pe care persoana accentuează plină de importanţă, ei, da, eu aş fi făcut lucrul acesta de mii de ori mai bine.” Unele dintre noi, cu trecerea anilor, ne-am mai înţelepţit şi ne-am dat seama că nu e cazul să ne mai dăm rotunde, pentru că în locul celorlalţi sigur nu ne-am fi descurcat mai bine, dar altele sau cele care nu vor să înveţe din experienţa de viaţă... se fălesc, pline de infatuare: „Eu, eu aş fi fost mai potrivită! Eu, eu am mult mai multe idei! Eu, eu pot multe alte lucruri pe care voi nu le puteţi...” Eu am învăţat de-a lungul timpului că priceperea cuiva nu este în comparaţie cu a celuilalt, ci este pentru ca să poţi să faci un pas înainte sau să-i ajuţi pe ceilalţi să reuşească. Cu alte cuvinte, priceperea nu este pentru a te scoate în evidenţă, ci pentru a realiza ceva, normalul. Căci orice lucru pe care-l facem nu este maaaaaaaaaaaare, ci este doar normalul pe care l-am atins pentru că Dumnezeu Şi-a dorit să ne vadă la o altă etapă a dezvoltării noastre, împreună cu cei din jurul nostru.
Într-o culegere de povestiri japoneze, Shasekishu, apare un călugăr care le spunea ucenicilor:
- Pământenii sunt nişte proşti şi nu bagă de seamă ce fac. Eu, de pildă, am găsit o nouă metodă de zdrobit grăunţe cu 2 piuliţe deodată şi cu un singur pisălog.
- Cum aşa? s-a interesat un învăţăcel.
- Nimic mai uşor: una dintre piuliţe stă pe pământ, ca de obicei şi cealaltă va fi agăţată undeva, cu fundul în sus. Astfel prin ridicarea şi coborârea pisălogului, vom putea zdrobi grăunţele din cele două piuliţe.
- Da, a spus un alt învăţăcel. Se pot zdrobi grăunţele în felul acesta, dar doar dacă pot fi ţinute pe fundul piuliţei de sus.
- Aşa este, a spus înţeleptul, aceasta e o problemă!...
Mulţumim mult, domnule înţelept, de atunci şi de acum, care crezi că ai reuşit mai mult decât alţii, dar care ai ajuns la aceeaşi concluzie: e imposibil să faci lucrul acela! Doar că cei care-au ajuns la această concluzie înaintea ta, au avut curajul să recunoască limitele lor, pe când tu... tu te-ai gândit să te scoţi puţin în relief, considerând că nu-i destul că eşti respectat pe nedrept, mai trebuie să demonstrezi şi că nu meriţi!
Viaţa lângă astfel de oameni este strident de plictisitoare. Alcătuită din câteva cuvinte repetate la nesfârşit... a mea, al meu, eu, mie, pe mine, doar eu... Şi din veşnice poveşti care ar trebui să demonstreze că aceste personaje sunt sublime... Dar lipsesc cu desăvârşire, vorba personajului lui Caragiale.
Pentru mine este o lecţie importantă: nu doar să mă feresc de astfel de persoane – pe care recunosc, eu nu le îndepărtez din jurul meu, dar le las să vorbească la nesfârşit, fără să le dau altă replică decât „da, da”, dar gândindu-mă la ale mele! Ei bine, nu doar atât: trebuie să mă feresc să nu fiu o astfel de persoană. Chiar dacă este dificil să-ţi muşti buzele când vezi că cineva nu prea se descurcă la ceva, iar tu cunoşti deja metoda, abordarea sănătoasă este: „Ai nevoie de ajutor, pot să-ţi fiu de folos?” În niciun caz ... „Dă-te încolo, că eu mă descurc, e destul să pocneşti din degete şi eu voi izbuti!” Modestia te scuteşte de episoade penibile ca cele pe care le-am pomenit adineauri şi, dacă nici înţelepţii nu scapă de ele, ci cad în plasa lor datorită îngâmfării, cum am putea scăpa noi, cele care nu deţinem secretele omenirii la degetul mic?
Modeşti nu ar trebui să fie cei care nu se pricep la nimic. Aceştia se numesc altfel şi chiar că stau deoparte, dacă au ceva demnitate. Modeşti sunt mai ales cei care se pricep la multe, dar nu vor să se laude cu măiestria lor, ci să o pună în slujba celor din jur şi a lucrurilor pe care le Dumnezeu le dă puterea să le înfăptuiască. Nu ştiu ce-aţi hotărât, dar mie modestia mi se pare o cale nu doar normală, ci şi pe care mergi în siguranţă, căci nu se va raporta nimeni la tine ca la un specialist şi să-l dezamăgeşti, dar tot timpul vei putea să dai un sfat sau o soluţie, din umbră, fără ca ceilalţi să se simtă atacaţi şi să nu le pună în practică tocmai pentru că vin de la o persoană nesuferită... Şi mai bine pierd decât să se lase pe mâna unui astfel de nesuferit...