Ca femeie, mi s-a părut puţin deplasată comparaţia permanentă între cele care aparţin feminităţii şi ... maimuţă. Şi când spun aceasta, nu mă refer la ideea de evoluţie versus creaţie, ci la acele cuvinte aruncate în grabă de bărbaţi „Ei, ce aşteptări să ai de la ea? E şi ea o maimuţă mică!” Adică, traduc eu, ori copiezi ceva văzut la altcineva, ori eşti puţin cam infantilă, aşa cum, dealtfel, toţi am văzut că ar fi maimuţelele la zoo. Pornind de la lucrul acesta, m-am amuzat copios când am descoperit anecdota arabă pe care vreau să v-o spun în continuare: o maimuţă se prostea prin moschee. / – Nu te temi de Dumnezeu? a certat-o un bărbat credincios. / - Ce-ar putea să-mi facă? s-a interesat ea, dornică să analizeze dacă merită sau nu să înainteze în comportament. / – Ar putea de-ţi facă orice. De exemplu, să te schimbe în altceva./ – Ah, a zis maimuţa, măcar de-ar putea să mă schimbe în gazelă!
(Că este vorba despre femei sau bărbaţi care au acest comportament în locul sfânt al lui Dumnezeu, nu mai contează! Important este să realizăm implicaţiile lui, consecinţele. Atunci când eşti plin de vervă batjocoritoare la adresa lui Dumnezeu nu ai cum să ai pretenţii asupra a ce va veni peste tine, asupra a ce trebuie să-ţi ofere El.) Şi-acum, revenind la eternul feminin, dacă la un joc nu participi ca o concurentă cinstită, eşti descalificată, nu mai poţi pune condiţii, nu mai poţi interveni să ceri ceva. Viaţa noastră e un fel de joc, doar că acest joc are implicaţii veşnice. Nu este ca jocul de copii, dacă azi am fost Albă ca Zăpada, mâine pot fi Maştera. În jocul vieţii, trebuie să fii constant bună, pentru că răutatea are o singură direcţie: pierderea definitivă a propriului suflet. Cele rele, „maimuţele”, nu sunt fără şansă, dacă vor să se schimbe, dacă vor să întrerupă şirul prostelilor. Tocmai faptul că Dumnezeu dă şansă „maimuţelor” Îl face superior celorlalţi zei, care le taie aripile şi le condamnă la starea lor originală: născute şi moarte în păcat. Regulile jocului cu numele de viaţă nu pot fi impuse de cei care joacă fără să acorde respect Celui Care a început acest joc, dintr-o iubire atât de mare încât l-a continuat, chiar dacă n-ar mai fi meritat... Tocmai pentru că a văzut cât de puţin implicaţe suntem în acest joc, Dumnezeu încearcă să ne conştientizeze cât de mult ar conta să ne schimbăm atitudinea din cadrul lui, pentru că ea ne poate fi paşaport pentru Cer sau ne este obstacol în acelaşi drum... Unele dintre noi mai ţinem cont de legi şi ne încadrăm în ceea ce se numeşte „etica jocului de-a viaţa”, altele însă se maimuţăresc, prin moscheele zilelor, uitând că viaţa nu constă doar în haz şi haotic, ci mai ales în satisfacţia că, datorită intervenţiei tale, cineva este fericit. O maimuţă care se prosteşte nu va face pe nimeni fericit. Poate doar va stârni râsul ori va provoca repulsie, dar fericirea n-o poate da decât mâna întinsă spre alţii, nu pentru a cerşi, ci pentru a oferi. „Prosteala” are şi ea vremea ei, locul ei, farmecul ei, dar, când e vorba despre lucrurile lui Dumnezeu, ea este de neacceptat. Adică ... fiecare maimuţă e liberă să se manifeste cum vrea, însă să nu se aştepte să fie gazelă pentru comportament inadecvat... Va fi gazelă doar dacă ţine cont de principiile jocului şi de faptul că Cel Ce l-a propus are anumite aşteptări de la fiecare dintre noi, niciuna nu este scutită de datoria faţă de Creator. Oricum, eu şi multe alte femei am descoperit că nu-i deloc greu să joci după cum „îţi cântă” Dumnezeu pentru că El ştie foarte bine care-i ritmul fiecăreia şi nu va cere niciodată prea mult şi nu va avea niciodată aşteptări prea mari... El va fi întotdeauna Legiuitor, dar şi cel care te ajută să pui în practică ceea ce pare atât de greu, dacă ai fost prea mult timp o maimuţă care se prostea...